marți, 26 aprilie 2011

Taitei de casa cu masina de taitei





Timp de preparare:
25 minute (complexitate redusa)

Ingrediente:
2 oua
500 g faina
1 lingura ulei
1/2 lingurita sare


Mod de preparare:

Puneti intr-un castron 400 g de faina alba, faceti la mijloc o adancitura in care puneti ouale, uleiul si sarea. Uleiul se adauga pentru ca aluatul sa nu se lipeasca de masina de taitei.
Se lasa cateva minute pentru ca galbenusurile sa-si intensifice culoarea. Adaugati doua masuri de apa (coaja de la jumatate de ou se umple cu apa). Incepeti sa amestecati cu o furculita incorporand treptat faina.
Cand devine aluatul mai vartos, bagati mana in castron si framantati pana se incorporeaza toata faina. Presarati masa de lucru cu faina si framantati in continuare pana ce aluatul devine foarte tare si nu se mai lipeste de mana sau de masa. Taiati aluatul in 2-3 bucati, pentru ca vor iesi mai multe foi.
Pudrati din nou masa cu faina si incepeti sa intindeti foile de taitei. Pentru ca aluatul este elastic nu se va intinde de la inceput foarte subtire.
Pentru a subtia bine foaia trebuie rulata pe facalet putin cate putin, apasand cu mainile si tragand spre marginile facaletului pana terminati de rulat toata foia. Repetati operatiunea de trei-patru ori, intorcand mereu foaia pe cealalta parte. Taiati-o in fasii mai late cat sa incapa in masina de taitei.
Fasiile nu trebuie lasate la uscat pentru ca nu se vor lipi. Introduceti pe rand fasiile prin fanta de taiere, dupa ce incep sa iasa taiteii, bagati mana sub ei ridicandu-i. Puteti sa ii puneti direct in supa care clocoteste, in apa clocotita sau sa ii intindeti la uscat.
Daca doriti sa-i faceti mai scurti, taiati fasiile in bucati de lungimea dorita. Puneti-i la uscat cat mai rasfirati, ca sa nu se lipeasca si intoarceti-i pe cealalta parte cand s-au uscat putin deasupra.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu